Fresco Jugo
Prodan Emanuel din Iași „a luat taurul de coarne“ și, prin intermediul programului Start-up Nation, astăzi produce și comercializează sucuri naturale, 100% din fructe, sucurile fiind sub brand-ul "Fresco Jugo". Prima zi propriu-zisă de producție a fost la începutul lui septembrie 2018, până atunci lucrând intens la partea de documentație, autorizare și amenajare a spațiului în care își desfășoară în acest moment activitatea.
"Fructele, în special merele și perele, care reprezintă peste 70% din materia primă necesară producției de sucuri, sunt procurate de la producători români, respectiv de la Rădășeni și Fălticeni, din județul Suceava. Citricele provin din Grecia, iar celelalte fructe și legume (gutui, sfeclă, morcov) le cumpărăm din piață, de la producători locali. De când le-am preluat, le punem în spălător, iar de acolo sunt preluate pe bandă, care le duce în tocător, de unde ajung direct în presă. Le presăm la 2-300 de bari, apoi sucul curge prin site, în cuva colectoare, și de acolo pleacă prin pompa automată în pasteurizator. Pasteurizarea se face într-un vas cu apă fierbinte, în care se găsește o serpentină din inox, prin care trece sucul până ajunge la temperaturi variind între 70-87°C. Ulterior, sucul pasteurizat este ambalat imediat în pungi de tip Bag-in-Box sau în sticle de sticlă."