Legumele De Acasă Târgu Frumos

Str. Gospodarilor, Târgu-Frumos, jud. Iași

Irina şi Corneliu Hoşliag reprezintă împreună Legumele De Acasă Tȃrgu Frumos. Irina Hoşliag (24), fotograf, a terminat Facultatea de arte vizuale şi design, specializarea foto-video din cadrul Universităţii de arte George Enescu, Iaşi. Corneliu Hoşliag (29), este inginer horticol, a terminat USAMV Iaşi, Horticultură ecologică. Împreună, au pornit această iniţiativă la finalul lunii iunie 2017, iar primul coş a fost livrat cu succes pe 8 iulie 2017.

 

Ideea au avut-o ceva timp în mintea lor, pȃnă într-o zi în care a luat viaţă cu adevărat. Plini de entuziasm, însă în acelaşi timp cuprinşi şi de o stare necunoscută, o combinaţie între frică şi curaj. Nu pot uita dimineaţa în care s-au trezit, au mers prin toată grădina pentru a realiza nişte fotografii, apoi rapid am creat un profil şi o pagină pe Facebook unde au postat treptat imagini, care urmau să fie dovada muncii lor.

 

Totul s-a întȃmplat atȃt de rapid, încȃt nu realizează nici măcar în ziua de astăzi unde au putut ajunge. S-au ghidat după instinct, iar baza lor de pornire a fost sinceritatea, seriozitatea şi punctualitatea. Cu trecerea timpului au încercat treptat să aibe un coş cȃt mai diversificat de legume.

 

Livrează o singură dată pe săptămână, pe parcursul săptămânii preluăm comenzile, cu o zi înaintea livrării pregătesc coşurile, iar apoi livrează legumele proaspete şi gustoase la domiciliu/locul de muncă.

 

Noi i-am contactat pentru că, ca și noi, doresc să livreze legume cȃt mai naturale, crescute cu atenţie şi de o calitate superioară. Ȋncepȃnd cu finalul lunii februarie 2018 au început să livreze de două ori pe săptămȃnă, împărţind oraşul pe zone.

 

Legumicultura este o tradiţie de zeci de ani în comunitatea de ruşi-lipoveni, din care fac și ei parte, de la bunici pȃnă la părinţi, și la rȃndul lor urmăresc să păstreze tradiţia şi să dezvolte o altă perspectivă a ceea ce înseamnă această muncă. Cu fiecare livrare, au prins curaj şi încredere în ei. Au întȃlnit oameni frumoşi şi de calitate care ştiu să le aprecieze munca. Dovada faptului că fac ceea ce trebuie sunt clienţii mulţumiţi de ei şi de produse lor. Le place ceea ce fac, muncesc cu drag, iar atunci cȃnd îţi doreşti ceva cu adevărat visele devin realitate. Sunt recunoscători tuturor celor care au avut încredere în ei!

x
Află ce produse noi și ce oferte promoționale avem in fiecare săptamână!